Add@Me Learning Methods (RO)


Titlu: Împărtășirea obiectelor mele personale
Rezumat:

E recomandat să folosiți acest exercițiu la începutul cursului, atunci când grupul începe să lucreze împreună (în partea de introducere sau de construire a fundației).

Fiecare participant ia 3 obiecte din rucsac sau din buzunare și împărtășește cu grupul de ce are aceste obiecte la el și ce înseamnă pentru el. După ce facilitatorul cu deficiențe de vedere dă aceste instrucțiuni, fiecare participant își va spune numele și va împărtăși povestea celor trei obiecte despre care ar vrea să vorbească. De asemenea, atunci când vorbește despre fiecare dintre obiecte, participantul va trebui să descrie obiectele despre care vorbește.

Obiective:

Să spargem gheața, să ne cunoaștem mai bine.

Materiale/Echipamente necesare:

Nu sunt necesare materiale pentru aceasta activitate.

Dimensiunea grupului: Orice număr de participanți.
Durată: 15 minute (1 sau 2 minute / participant)
Instrucțiuni pas cu pas:

Etapele și regulile exercițiului sunt explicate în secțiunea de rezumat.

Întrebări de reflecție și evaluare:

Nu este necesară nicio reflecție pentru acest exercițiu, dar în cazul în care facilitatorul dorește să încheie sesiunea cu o reflecție, poate întreba participanții cum a fost să vorbească despre obiectele lor personale și dacă le-a fost dificil să găsească o semnificație pentru obiectele despre care au vorbit.

Factori de risc posibili:

Este posibil ca participanții să rămână tăcuți deoarece nu găsesc sensul obiectelor pe care le aleg sau pentru că au dificultăți în a vorbi în public. În acest caz, facilitatorul cu deficiențe de vedere nu trebuie să facă presiuni asupra participantului pentru a vorbi. Nu toți participanții trebuie să vorbească, iar persoanele pot fi omise în cazul în care nu se simt confortabil să își împărtășească gândurile cu restul grupului.

Variante:

Exercițiul poate fi făcut cu participanți de orice vârstă, iar singura adaptare care ar putea fi făcută este legată de limbă, în cazul în care participanții sunt foarte tineri.

Etichete: