Add@Me Learning Methods (RO)


Titlu: Trandafirul
Rezumat: Participanții sunt așezați și își pun măștile de ochi. Facilitatorul citește textul: Stați pe spate, simțiți-vă confortabil... imaginați-vă că sunteți o tufă de trandafiri. Este mijlocul verii. Aveți condiții excelente pentru dezvoltare. Pământul este fertil și umed; soarele strălucește și vă încălzește cu razele sale. Creșteți și vă dezvoltați din ce în ce mai mult. Frunzele voastre sunt de un verde luxuriant, frumoase și sănătoase. Faceți muguri, ale căror petale se deschid. Sunteți în plină înflorire. Parfumul delicat al florilor voastre atrage mulți trecători. Toată lumea vă admiră, dar tuturor le este teamă de spinii voștri... Dar voi aveți nevoie de apropiere din partea oamenilor care vă plac, vreți ca ei să vă atingă, să fie vrăjiți de parfumul vostru. Imaginați-vă că ați fost înzestrați cu o putere care va face ca spinii voștri să se ofilească, iar tufa să rămână la fel de frumoasă ca înainte ... Scăpați de spini ... Acum nu mai reprezentați un pericol pentru ceilalți din cauza spinilor voștri. Oricine vă poate atinge acum dacă sunteți de acord.
Obiective: Relaxare, stare de bine; pregătire pentru alte activități; odihnă; dobândirea unei experiențe de vizualizare.
Materiale/Echipamente necesare: Măști de ochi pentru participanți.
Dimensiunea grupului: Orice număr de participanți/
Durată: 15 minute.
Instrucțiuni pas cu pas: Etapele și regulile sunt explicate în rezumat. Opțional, puteți pune în cameră un parfum de trandafiri.
Întrebări de reflecție și evaluare: Întrucât participanții au ochii acoperiți, reflecția se concentrează asupra percepției lor asupra activității, neavând la dispoziție văzul. Care au fost sentimentele lor în timpul exercițiului? Le-a plăcut? A avut vreo influență asupra stării lor de bine? A existat ceva ce nu le-a plăcut și, dacă da, ce anume? Reflecția poate continua și asupra altor simțuri care compensează vederea. De exemplu, ce simțuri sunt cele mai importante pentru ei? Ce simțuri le sunt cele mai utile în viața de zi cu zi? Dacă ar trebui să renunțe la ceva, ar fi să se uite la filme sau să asculte muzică? Care este mâncarea lor preferată? Conteazp gustul sau mirosul ei? Ce le-ar plăcea să mănânce, dacă nu ar avea gust și miros?
Factori de risc posibili: Unii participanți se pot simți foarte inconfortabil din diferite motive - refuzul lor de a  folosi măștile de ochi ar trebui să fie acceptat.
Variante:

N/A

Etichete: